COMUNICĂRI
Banda st

Transportul public în comuna Miroslava

27 Octombrie 2022 - Transport public
Transportul public în comuna Miroslava usrmiroslava.ro

Echipa USR Miroslava, alături de consilierii locali USR, au luat la pas satele din comună pentru a găsi, împreună cu cetățenii, beneficiarii direcți ai traseelor mijloacelor de transport în comun, cele mai bune variante.

În Uricani nemulțumirile sunt clare. Oamenii au ajuns să prefere actualul traseu. Cu traseul propus preferă să meargă pe jos până la Metro, pentru a ajunge în timp util dimineața la serviciu.

Nu doresc să înconjoare 30 de minute prin Bratuleni, Vorovesti, V. Ursului pentru a ajunge numai pana la Metro, unde trebuie să mai aștepte din nou în stație pentru a ajunge la Iași. Ar prefera să meargă direct în Iași- zona Pacurari sau Gară, de unde să aibă legături reale către orice destinație din oraș.

Este foarte clar că propunerea actuală nu reprezintă o soluție pentru vecinii noștri din Uricani.

În Valea Adâncă cetățenii doresc ca aceasta să fie conectată cu zona centrală a Miroslavei unde avem creșa, școala, gradinița,primăria și noul Family Market.

De asemenea pentru traseul Miroslava-Proselnici propunerea este ca noul autobuz să treacă și prin Dancaș.

Ideile vin din partea celor care folosesc efectiv transportul public și reprezintă realitatea problemelor cu care ne confruntăm, de aceea vom continua ieșirile noastre și săptămâna viitoare în celelalte sate ale comunei, după care le vom propune executivului spre analiză.

În satul Vorovești cetățenii au făcut propuneri pentru extinderea din Vorovesti spre Voinesti, având in vedere dezvoltarea imobiliară în creștere în zona respectivă.

De asemenea există temeri vizavi de portiunea de drum dintre ”Vorovești Vale” și “Vorovești Deal” pentru perioada de iarnă, datorită înclinației și a curbelor de pe traseu.

În satul Horpaz concluzia este că rutele propuse trebuiesc îmbunătățite și în mod special se dorește ca una dintre rute să includă stații pe toată Str. Nouă. De asemenea cetățenii au dorit păstrarea rutei vechi, care trecea tur-retur pe Strada Nouă.

Dorințele și concluziile cetățenilor au fost puse pe masa Consiliului Local Miroslava.

 

 

Imagine 1 Transportul public în comuna Miroslava Imagine 2 Transportul public în comuna Miroslava Imagine 3 Transportul public în comuna Miroslava Imagine 4 Transportul public în comuna Miroslava Imagine 5 Transportul public în comuna Miroslava Imagine 6 Transportul public în comuna Miroslava Imagine 7 Transportul public în comuna Miroslava Imagine 8 Transportul public în comuna Miroslava
Ți-a plăcut postarea? Distribuie mai departe și susține-ne!
Citeste si:
Miroslava ECO usrmiroslava.ro
17 Iulie 2020

Deșeurile o problemă sau o soluție pentru Miroslava ?!

Cea mai importantă etapă în gestionarea deșeurilor menajere este reprezentată de educarea populației cu privire la colectarea, transportul, tratarea, reciclarea și depozitarea materialelor rezultate din activitați casnice; dar și prevenirea că acestea să ajungă în mediul natural .

Vezi mai mult
Silviu Ghenghea a fost ales viceprimarul comunei Miroslava  usrmiroslava.ro
29 Noiembrie 2023

Consiliul Local l-a votat pe liderul consilierilor USR în functia de viceprimar în  ședința din 29 noiembrie 2023.
Consilierii locali l-au ales pe Silviu Ghenghea în funcția de viceprimar cu 14 voturi pentru, 2 împotrivă și 3 abțineri.

Silviu este un om de afaceri, cu o experiență de 16 ani în străinătate, unde a înființat și o firmă de construcții de succes; iar mai apoi o clinică de estetică facială și estetică dentară împreună cu soția sa, de profesie medic. S-au întors în România definitiv în urmă cu aproximativ 8 ani, unde și-au transferat afacerile și au investit în comunitatea locală.

Vezi mai mult
La Pas pe Străzile Miroslavei usrmiroslava.ro
14 Iulie 2023
Ieri ca în fiecare Joi, “La Pas pe Străzile Miroslavei”, a continuat în zona străzii Pepinierei.
 
După cum știți încercăm să vă oferim oportunitatea de a vă face auzite nevoile și așteptările în mod direct. Vrem să creăm un dialog deschis și constructiv, iar părerea fiecărui membru al comunității este importantă pentru noi.
Vezi mai mult